Brandofilia

-Stateam de vorba prin 1995 cu un amic proaspat absolvent de ASE (Marketing) si-mi spunea fericit ca a trecut un interviu dur la firma SHELL, pentru un banal post la o banala benzinarie Shell. Cica postul n-ar fi fost intocmai dupa dorintele lui, dar conta pentru el ca pe cartea de munca sa fie trecut numele unei companii gigant.

-In 1990, sponsorul oficial al mondialului de fotbal a fost “Adidas Torsion”, cine avea Torsion era Dumnezeu pe pamant.

Intr-o societate nedezvoltata sau mai bine zis o societate nepenetrata de multa vreme de capitalism, mesajele publicitare ajung la inconstientul consumatorului aproape in forma arhetipala.  Aspectul cognitiv este suprimat sau mai degraba mulat dupa emotia de moment provocata de spot. Intai avem exclamatia “wow”, iar apoi intregul sir al rationamentelor axiologice se muleaza pe “forma” emotiei. Cu cat e mai puternica emotia, cu atat elementul cognitiv se muleaza mai bine. In termeni profani si usor paradoxal, un soi de gandire emotionala. Evident, nu conteaza doar intensitatea emotiei, nu poti vinde bomboane daca arati copii sfartecati de tramvaie.

Puterea unui brand transcede culturi, limbi, tocmai pentru ca nu are valoare intrinseca; daca ar avea, accidental ar intra in conflict total cu alte culturi diferite. Valoarea este extrinseca, sursa valorizatoare gasindu-se in fiecare din noi. Noi suntem terenul fertil pe care se dezvolta brandul, capitalul financiar, uman sau logistic reprezentand “ingrasamantul”. Nu ca marketerii si armate intregi de profesionisti creeaza un brand, ci  noi, restul ii rugam s-o faca, suntem disperati dupa lucrurile perfecte, gingantice, inter-galactice, intrand sub obladuirea unui brand cand acesta devine puternic.

Ce ne-a impiedicat in 90 sa nu luam de buna reclama de la Adidas Torsion? Probabil nimic. Am vrut-o cu dinadinsul, la fel ca si amicul cu Shell, la fel cum primii angajati de la McDonald’s din ro se mandreau cu jobul lor. Am cautat-o cu lumanarea si-o vom cauta pana ne vom stinge ca specie. O specie afiliata emotiei data de brand si reinvestita in acelasi brand, ca un cerc vicios din care nici macar nu vrem sa scapam. Brandul e un Frankenstein caruia ii dam viata, suntem subjugati de personalitatea lui (de fapt e personalitatea noastra ideala oglindita in el)  si nu renuntam foarte usor la el, desi devine un adult razgaiat, un canibal ce se hraneste cu vise de copii vietnamezi.

Suntem o specie data dracului…